Despre mine

Baia Mare, Maramureş, Romania
Născut la Baia Mare, Maramureş, România. Absolvent al Facultăţii de Chimie (1995) şi a Academiei de Muzică Gh. Dima (2007) ambele la Cluj. Pasionat de excursii si natură încă din copilărie; fotografia a venit puţin mai târziu, în adolescenţă, în principiu ca accesoriu în excursii, devenind în timp o pasiune la fel de importanta precum ieşirile în natură. Azi orice excursie fără un aparat foto la mine mi se pare inutilă.

luni, 3 august 2015

Munții Gutin: Baia Mare - Blidari - Valea Sturului - Poiana lui Dumitru

    Zi caldă de iulie cu temperaturi peste medie în oraș, destul de greu suportabile. Patru ore libere între problemele cotidiene. Ceva benzină în Duster, deci un moment propice  de a lua o pauză undeva mai la înălțime unde e mai răcoare.

    N-am mai fost pe Valea Sturului de vreo 20 de ani. Atunci eram pe jos, doar cu rucsac în spate, luam autobuzul până la Firiza, apoi per pedes, prin Blidari, lăsând în dreapta Piatra Bulzului, apoi mai sus și Piatra Caprei, microbarajul de la confluența văilor Stur cu Rostoșa spre dreapta, pe un drum îngust dar dealtfel frumos întreținut și asfaltat, ajungeam la Poiana lui Dumitru, la cca. 1000 m altitudine.
    Acum e mai simplu cu mașina, deși schimbările în 20 de ani sunt mai mult decât vizibile. Până la Firiza și apoi Blidari, totul cam la fel, exceptând drumul care este într-o continuă reparație datorită lucrărilor de aducțiune a apei. Ba de la Firiza la Blidari drumul devine din prost în mai prost, ajutat și de traficul greu al camioanelor și betonierelor ce ajută la construirea unor case și vile de vacanță ce se întind hăt bine pe vale în sus, încă vreo 2-3 kilometrii după păstrăvăria Pistruia, loc ce altădată era considerat capătul localității. Mai sus apoi de Piatra Caprei, o carieră de piatră particulară ce nu exista pe-atunci, ce-i drept frumos îngrijită și exploatată. În fine confluența cu valea Sturului, cu microbarajul și apoi ... alte micro-instalații și microbaraje apărute pe vale mai în sus, toate aparținând de Electrica. Drumul frumos asfaltat de altă dată e acum transformat într-un veritabil drum de off-road (șanțuri, pietre, gropi și tot ceea ce implică) cu petice de asfalt ici-colo amintind de drumul bun de odinioară. Am întâlnit în alte locuri drumuri forestiere ce n-au fost modernizate niciodată, și totuși se prezentau în condiții mai bune. Dar prin multitudinea de schimbări, și nu toate bune, Valea Sturului pare aceeași: vijelioasă, cu cataracte, cascade și aspecte de canion ici-colo.

Valea Sturului


    Pe lângă vale mai hoinăresc fluturi ce preferă habitatul montan, sorbind din când în când minerale de pe malurile apei, deși parcă mai puțini ca altădată: Nymphalis antiopa, Limenitis populi, Fabriciana adipe, Apatura iris.

Apatura Iris - femelă, la sorbit de minerale
    Cele două cascade mai mari par deasemenea neatinse. Cea mai din vale e mai înaltă și mai spectaculoasă, însă nici cea de sus nu e de nebăgat în seamă.

Valea Sturului - cascada de sus


Valea Sturului - cascada de jos
   Drumul urcă încet și așa printre șanțuri, gropi și pietre, ajunge pe platoul vulcanic central al Gutinului. Pădurea de foioase se transformă ușor în conifere, pantele se domolesc, relieful devine lin și relativ plat.  Vechile curgeri de lavă au format aici un strat impermeabil aproape orizontal unde apa băltește formând mlaștini oligotrofe bogate în floră și faună specifică.  
  
    Poiana lui Dumitru am găsit-o la fel ca acum 20 de ani. Curată, frumoasă și îngrijită. Se vede că aici ajung de obicei oameni ce iubesc muntele și natura. Sunt amenajate câteva locuri de camping precum și indicatoare și tăblițe de informare turistică.

Poiana lui Dumitru - mlaștina oligotrofă, înconjurată de molizi.

Poiana lui Dumitru și Valea Sturului la obârșie


 Mlaștina, declarată Monument al Naturii, e plină de flori montane de vară, unele mai comune, ca sânzienele, altele mei specifice precum bumbăcarița. În plină inflorescență am găsit Hieracium aurantiacum, o compozită relativ comună în zona montană:

Hieracium aurantiacum

De asemenea înflorită era și Dactylorrhiza maculata ssp. fuchsii, orhidee de habitat montan considerată vulnerabilă, dealtfel cam ca toate orhideele din România, precum și Ligularia sibirica, plantă cu statură înaltă, specifică mlaștinilor montane.

Dactylorrhiza maculata ssp. fuchsii


Ligularia sibirica


Ligularia sibirica - detaliu inflorescență

   În partea superioară a poienii se află vechea cabană forestieră Poiana lui Dumitru, renovată și îngrijită și ea, loc bun de odihnă și relaxare. Din Poiană, accesul pe drumurile forestiere ce se despart în toate direcțiile te pot duce la Runcu și Cheile Tătarului apoi la Izvoarele, sau la Poiana Lungă și Poiana cu Brazi, deasemenea mlaștini oligotrofe declarate monumente naturale, de unde se poate cobora în satele de pe valea Mara sau la Săpânța. Poteci marcate sau nu te pot duce la Tăul lui Dumitru, Vf. Pleșca,  sau Vf. Sturului.

C.F. Poiana lui Dumitru


    Pădurile de conifere alternând cu cele de foioase ce înconjoară poiana sunt de obicei populate cu ciuperci de tot felul; de data asta, datorita perioadei ceva mai uscate, m-am ales doar cu asta, frumoasă dar amară și necomestibilă:

Caloboletus calopus

Excursie efectuata in 18 iulie 2015.



miercuri, 2 mai 2012

Ibiza - atmosferă mediteraneană

Vara trecută în Iunie am avut ocazia unei excursii, mai mult în scop de muncă, în renumita insulă a distracţiei şi marilor cluburi de noapte din Europa. Departe de mine gândul să descriu aici viaţa de noapte, cu promiscuităţile şi micile ei ilegalităţi. Am intrat şi eu odată la Amnesia, unul din celebrele cluburi (are o capacitate de cateva mii de persoane) aşa din curiozitate, şi cu asta gata. M-am bucurat în schimb de minunatele peisaje litorale ale insulei, cu stânci intrând în mare, peşteri semi-scufundate, insuliţele presărate aproape de ţărm, apa incredibil de curată, de un albastru turcoaz cu o vizibilitate de peste 2 metri în adâncime unde bancuri de peşti înotau nestingheriţi şi indiferenţi faţă de curioşii turişti sau scufundători care îi priveau îndeaproape.

Accesul pe insulă l-am făcut via feribotul ce leagă Barcelona de orasul Ibiza (Eivissa - cum îl numesc localnicii în dialectul balearic, foarte apropiat de catalană), cu oprire în Plama de Mallorca. Am ajuns la escala noastră în Mallorca puţin după rărăritul soarelui, un moment cât se poate de prielnic pentru a ne bucura de peisajul din jurul nostru:



Câteva ore mai târziu intram în golful portului din Ibiza, falnic supravegheat de cetatea medievală (Dalt Vila, adică "Oraşul de sus"):



Momentele libere ale zilelor, şi au fost destule, mi le-am petrcut prin mici excursii de explorare a zonei, pe ţărmurile stâncoase, fotografiind peisaje şi floră şi faună locală:




Alteori stăteam ore întregi să fotografiez prin apa puţin adâncă creaturile marine. (din păcate nu am aparatură necesară, aşa că trebuia să aştept momentele prielnice când reflexia luminii în valurile mişcătoare era minimă):








Seara mă delectam din nou minunatele pesaje de apus:


O altă variantă de petrecere a timpului liber mi-o găseam rătăcind prin stăzile înguste ale cartierului medieval sau prin localităţile cu aspect rural şi foarte specific de pe insulă. dar despre astea, într-o postare viitoare.














duminică, 27 noiembrie 2011

Cristale mici văzute mari. Fotografii macro la milimetru

Rătăcind toată vara şi toamna sau, mă rog, cum mi-a permis timpul şi fotografiind sau colectând tot felul de chestii (goange, fluturi, fosile, roci, cristale), m-am ales cu o grămadă de material, şi foto şi pietre pentru colecţia mea pe care să le organizez , clasific şi ordonez toată perioada asta când afară e cam cu minus...
Ştiu, florile de mină sunt mari, spectaculoase şi aspectuoase, plus că se văd în toată splendoarea lor şi din cealaltă parte a camerei, însă o grămadă din mineralele adunate sunt constituite din tot felul de cristale mici, ale căror detalii necesită cel puţin o simplă lupă. Aşadar, cum românul e inventiv, mai ales de nevoie în vremurile astea când nu prea ne permitem să achiziţionăm aparatură specializată (care e bineînţeles scumpă), m-am apucat să improvizez din vechi obiective de Zenit şi alte unelte şi accesorii, un sistem pentru nişte fotografii macro (de fapt mai mult în zona micro). Deci aplicând metoda încercărilor (şi greşelilor) succesive, am improvizat cum-necum un astfel de sistem. Departe de a fi pe deplin mulţumit de el, am reuşit totuşi să scot nişte fotografii decente.
Mi-am luat o şapcă de pietre din colecţie şi am început să le trec "la aparat". Câmpul de vedere este între 6 şi 8 mm pe latura mare (adică latura mare a fotografiei corespunde cu 6-8 mm în realitate). Ia uitaţi aici la ce a ieşit:

Cuarţ, calcit, siderit

Riolit cu biotit şi amfiboli (verde)

Crustă de oxizi de fier

Pirită pe calcit

Pirită pe calcit

Malachit pe rocă vulcanică

Siderit pe cuarţ

Pirită şi oxizi de fier

gips pe oxizi de mangan

gips pe oxizi de mangan

filon de calcedonie în jasp roşu

Cristal de galenă cu calcit şi sfalerit

Cristale de muscovit în micaşist