Munții Gutin, dat fiind natura lor vulcanică nu sunt mai deloc renumiți prin prezența peșterilor. De fapt eu știu doar de trei și astea fiind prin dezvoltarea lor mică mai degrabă grote. Renumele cavităților subterane ale masivului sunt date de factorul antropic: galeriile de mină și de prospectare ce brăzdează masivul mai ales în partea lui sudică, multe din era modernă și contemporană, dar destule și din timpuri istorice, acele galerii ale piticilor, cum sunt denumite cele din urmă. Dar să revin la peșteri: am deci cunoștință de trei: Grota de sub Tolvayi unde mergeam des în copilărie fiind la o aruncătură de băț de oraș, apoi Peștera de la Solovan, pe teritoriul orașului Sighet și la care n-am ajuns niciodată și Peștera Casa Dracului, aflată pe teritoriul localității Racșa, județul Satu Mare.
Mi-am propus ca țintă a unei ture aceasta din urmă. Nu mai vizitasem zona așa că terenul nu îmi era familiar. Informațiile pe net sunt relativ puține; Wikimapia mi-a arătat o locație pe hartă iar ceva mai multe informații am găsit într-o postare făcută de Lucian Petru Goja pe pagina asta. Dealtfel am să mai folosesc informații de acolo în descrierea excursiei mele atunci când e cazul.
Traseul începe deci cu mașina pe direcția Baia Mare - Seini - Viile Apei - Racșa Vii. De pe la Viile Apei și la Racșa Vii până înspre Racșa drumul e cam praf, pe tot parcursul fiind un șantier de aducție a apei și canalizare. În fine la ieșirea din Racșa Vii înspre Racșa, după ultimele case și pălincie, spre est se află culmea Casa Dracului. Mă deplasez cu 10 km la oră căutând un loc unde să las mașina parcată între timp ce încerc să evit gropile-cratere din carosabilul bine uzat. Pe stânga drumului la nici 10 metri de mine, un cocoș de fazan - Phasianus colchicus nici nu mă bagă în seamă. Prilej bun să-i trag trei cadre din mașină, după care dispare în tufele de pe miriște.
 |
| Phasianus colchicus |
Mă opresc într-o zonă mai înaltă, aproape de coborârea spre Racșa pentru o recunoaștere vizuală a terenului în funcție de ce repere mi-am luat de pe harta Wikimapia. Panorama deschisă înspre Orașul Nou Vii și lunca Someșului înspre vest merită două minute de răgaz și ceva fotografii.
 |
| Panoramă spre Orașul Nou Vii |
Un drum de care urmează culmea înspre est, spre pădure. Ca mai peste tot în zonele astea să zicem ale nimănui grămezi de moloz și alte gunoaie aruncate probabil de localnici. Merg pe drumul de care vreo 200 de metri până pe vârful culmii pe pajiște fotografiind florile de primăvară ce-mi ies în cale încercând totodată să evit bucăți de moloz în cadru. Pe cât se poate. Mă aleg cu viorele galbene - Viola arvensis, muștar sălbatic - Sinapis arvensis, poroinic - Anacamptis morio și o specie de laptele câinelui - Euphorbia cyparissias.
 |
| Sinapis arvensis |
 |
| Viola arvensis |
 |
| Anacamptis morio |
 |
| Euphorbia cyparissias |
De pe culme încep să-mi caut repere vizuale. În fața mea, spre est-sud est e dealul Tarda pe fundal, chiar sub culmea de unde stau, spre stânga o vale ce iese dintre munți, cu plopi și arini pe mal traversează înspre dreapta pe lângă un jgheab de animale și o livadă cu o casă veche sau grajd. E probabil valea Fântâna Roșie și pe lângă vale prin poieni tocmai trece o turmă de oi. Stau 15 minute așteptând să treacă turma ca să evit întâlnirea cu câinii ciobănești: între timp admir micul promontoriu de peste vale cu versantul acoperit jumătate cu livezi și jumătate împădurit. Este dealul Casa Dracului unde ar trebui să fie localizată peștera.
 |
| Dealul Casa Dracului între Tarda (în spate) și valea Fântâna Roșie. |
Într-un sfârșit trec valea ce băltește pe alocuri formând mlaștini și iau la urcuș prin livadă dealul. Nimeresc pe ceea ce pare a fi o potecă veche și ștearsă ce mă duce în urcuș ușor spre partea împădurită. De fapt e o zonă cu multe chestii care au spini: salcâmi, măceși, muri și tufe de păducel, când și când câte un stejar sau carpen tânăr. Poteca se strecoară cum-necum prin desișul vegetal ajungând la o văioagă seacă pe care o urmează ceva mai abrupt în sus și mă scoate în câteva minute exact la gura peșterii.
Numele peșterii este mai spectaculos decât formațiunea însăși. După spusele regretatului geolog Dumitru Istvan în articolul mai sus menționat al lui Lucian Petru Goja, peștera este dezvoltată în gresii în Pannonian, având o denivelare de -0,5 m și o dezvoltare de 14 m ce se termină într-o sală care a fost mărită antropic cu scop de adăpost militar de către soldații români în 1938. Intrarea în peșteră are o înălțime de aproximativ un metru. Dar de unde numele de Casa Dracului? Legendele locale spun că unii oameni au văzut în peșteră apariții de lumini și au simțit prezența unor spirite de pe lumea cealaltă. De aici numele. De fapt peștera e inofensivă, servind ca adăpost temporar unor lilieci. Eu n-am întâlnit însă niciunul. Altă legendă spune că peștera ar fi o intrare acum surpată și ocluzionată spre un tunel medieval ce ducea la castelul din Medieșul Aurit.
Vizita înăuntru e scurtă și plăcută. Intrarea propriu-zisă e acoperită cu mușchi și ferigi, plante iubitoare de umbră și umiditate.
 |
| Intrarea în Peștera Casa Dracului |
Drumul înapoi îl fac coborând pe aceeași potecă până la livadă și la pârâu și hotărăsc să ocolesc culmea poienită pe care am venit prin stânga, aproximativ pe curba de nivel. Pe lângă pâlcurile răzlețe de copaci, o mulțime de frăguțe - Fragaria vesca, momentan doar în stadiul de înflorire. Atmosfera răsună de cântecul unor păsări ce preferă pășunea. Mici, greu observabile prin iarba proaspătă și micile petice cu poroinic, îmi ia ceva timp de mers atent în pas de melc și cu mișcări corporale minime încât să mă apropii decent de ele pentru niște fotografii fără să le sperii. Până la urmă îmi iese doar o fotografie clară.
 |
| Peștera Casa Dracului - interior |
E o ciocârlie de pădure - Lullula arborea așezată confortabil pe o ramură de măcieș. Mă mulțumesc cu atât și continui drumul spre mașină urmând niște hățașe de oi. Zona e intens păstorită, apărând arii de degradare a solului ce scot la iveală stratul de rocă de dedesubt. Spre surprinderea mea în grohotișul astfel format în zonele de eroziune găsesc o grămadă de cuarțite, mai mici sau mai mari, majoritatea cu aspect de calcedonie sau opal brun. Același Dumitru Istvan semnalase anterior prin zonă prezența unor fosilizări de lemn în cuarțuri. Lemn pietrificat sau opalizat; am mai întâlnit așa ceva mai demult, în Arizona dar arăta diferit. După aspectul vizual însă tot ce se poate ca pietrele astea să fie chiar lemnul opalizat din locația amintită de Dumitru Istvan. iau cinci bucăți mai interesante pentru colecția mea de minerale, plus că mai iau și pe aparatul foto câteva.
 |
| Lullula arborea |
 |
| Fragaria vesca |
 |
| Calcedonii - lemn opalizat (?) |
De aici mai am un minut până la mașină dau de (deja familiarul) loc cu moloz, apoi către Baia Mare, ieșind de data asta din Racșa Vii către șoseaua Seini - Negrești Oaș ca să mai evit din șantierele de pe varianta de venire.
Excursie realizată în 16 aprilie 2019
