Cristale mici văzute mari. Fotografii macro la milimetru

Rătăcind toată vara şi toamna sau, mă rog, cum mi-a permis timpul şi fotografiind sau colectând tot felul de chestii (goange, fluturi, fosile, roci, cristale), m-am ales cu o grămadă de material, şi foto şi pietre pentru colecţia mea pe care să le organizez , clasific şi ordonez toată perioada asta când afară e cam cu minus...
Ştiu, florile de mină sunt mari, spectaculoase şi aspectuoase, plus că se văd în toată splendoarea lor şi din cealaltă parte a camerei, însă o grămadă din mineralele adunate sunt constituite din tot felul de cristale mici, ale căror detalii necesită cel puţin o simplă lupă. Aşadar, cum românul e inventiv, mai ales de nevoie în vremurile astea când nu prea ne permitem să achiziţionăm aparatură specializată (care e bineînţeles scumpă), m-am apucat să improvizez din vechi obiective de Zenit şi alte unelte şi accesorii, un sistem pentru nişte fotografii macro (de fapt mai mult în zona micro). Deci aplicând metoda încercărilor (şi greşelilor) succesive, am improvizat cum-necum un astfel de sistem. Departe de a fi pe deplin mulţumit de el, am reuşit totuşi să scot nişte fotografii decente.
Mi-am luat o şapcă de pietre din colecţie şi am început să le trec "la aparat". Câmpul de vedere este între 6 şi 8 mm pe latura mare (adică latura mare a fotografiei corespunde cu 6-8 mm în realitate). Ia uitaţi aici la ce a ieşit:

Cuarţ, calcit, siderit

Riolit cu biotit şi amfiboli (verde)

Crustă de oxizi de fier

Pirită pe calcit

Pirită pe calcit

Malachit pe rocă vulcanică

Siderit pe cuarţ

Pirită şi oxizi de fier

gips pe oxizi de mangan

gips pe oxizi de mangan

filon de calcedonie în jasp roşu

Cristal de galenă cu calcit şi sfalerit

Cristale de muscovit în micaşist

Rockhounding - pe lângă mina Herja, Maramureş

"La pomul lăudat să nu mergi cu sacul" dar ia cu tine de poţi ciocănelul şi câteva dăltiţe şi o plasă mai rezistentă, că n-o să-ţi pară rău.

Din nou după pietre, spre disperarea neveste-mi care tot îmi zice: "O să ne prăbuşim la etajul trei într-o bună zi cu atâtea pietre în apartament!". Da' nu contează... oricum e prea cald în oraş şi cam nimic altceva util de făcut în zilele astea de concediu (eu concediu, ea încă nu...). Deci, direcţia de mers, fosta EM Herja, închisă şi în conservare, ca toate celelalte, cum sigur deja ştiţi şi voi - chestie de cultură generală. Drum scurt şi bun, din oraş în Ferneziu, cotit la dreapta peste râul Săsar pe drumul către mină, după pod 1 km de drum selenar până la bariera de la intrare. Păi cine să mai aibă grijă de porţiunea asta... Dar Dusterul îşi face treaba de de SUV producţie românească şi cu 10-20 km la oră ajung fără probleme la barieră. De aici, explorare pe jos. Mă salut frumos cu portarul şi-mi declar onest intenţiile vizitei mele care nu sunt nici colectatul infracţional de şine de fier şi nici de cabluri de cupru. Mina este oricum închisă, la propriu şi cu lacăt, fiind vizitată de câteva ori pe zi doar de câţiva angajaţi responsabili cu întreţinerea. Eu mă mulţumesc doar cu căutatul de pietricele prin halda de steril. Ştiţi cum se zice: "Gunoiul unuia, comoara altuia".

Halda de steril e imediat  pe dreapta după barieră şi arată cam ca orice haldă de steril de la o mină părăsită, adică dezolant:

"Panoramă" - Halda de steril EM HERJA

Încep uşurel de la bază uitându-mă după chestii ce ar putea fi interesante printre bolovanii de rocă vulcanică.

Mina Herja exploata un filon foarte bogat de minereuri complexe, în special sfalerit şi galenă dar şi calcopirită şi metale rare. Mineralele provenite de aici sunt de o varietate şi frumuseţe excepţională, locaţia fiind binecunoscută în toată lumea mineralogiei şi a colecţionarilor. Flori de mină de dimensiuni mari, şi cristalizaţii rare de la Herja există în toate muzeele  mari de profil de  pe mapamond.

Poate am şi eu noroc de ceva "resturi" de prin steril. Într-adevăr, nu degeaba atâta faimă: bucăţi de sfalerit (blendă) în cristalizaţii masive apar cam peste tot. Mai mult sau mai puţin pure, cu cristale de galenă, marcasită, pirită, sferosiderite, cuarţ, dolomit, calcit, şi probabil multe altele...

 

Bucăţi de sfalerit în halda de steril

Încet, încet, eşantioanele încep să se adune, majoritatea murdare, acoperite de pământ şi limonit şi alti oxizi de fier care-s parcă peste tot. Mai crap cu ciocanul câte un bolovan "suspect; unii îmi oferă surprize, alţii nu - ca la loto. Câteva bucăţi de calcit globular îmi fac cu ochiul, şi astea cam portocaliu - ruginii tot de la oxizii de fier,  apoi nişte cuarţuri nu foarte mari, dar combinate cu dolomit şi straturi bine formate de marcasită.

Urc uşor spre partea superioară a haldei ajungând la ruinele clădirilor exploatării, aflate într-o stare avansată de dezintegrare. Peste tot sunt rămăşite ale activităţilor demult încheiate aici: traverse de lemn, căşti de miner şi cizme aruncate vraişte de ani de zile, începând să prindă strat de muşchi pe ele... şi printre toate astea minerale. O grămadă de minerale. Dau şi peste o frumoasă bucată de blendă acoperită cu un ciorchine de diamante de Maramureş, în variatatea gri. Chiar la suprafaţă. Păi dacă nimeni n-a vrut-o, am să o iau eu.

Ajung într-o vreme la capătul sterilului cu rucsacul plin (şi greu) şi consider că ar fi cazul să mă retrag, nu înainte de de a lua o scurtă pauză de odihnă, la o ţigară (mda... din păcate fumez), într-un loc înierbat, lângă o recentă alunecare de teren de dimensiuni mici. 

Cum de obicei se întâmplă celor curioşi şi atenţi la detalii, natura oferă surprize: prin pământul proaspăt alunecat apar bucăţi dintr-un mineral pe care nu-l cunosc, format din cristale albe aciculare, de cca 1 mm grosime şi până la 2 cm lungime, înghesuite între staturi succesive de altă rocă necunoscută, foarte uşoară şi friabilă:

mineral acicular necunoscut între straturi de rocă friabilă

După "procesarea" eşantioanelor acasă - curăţire, spălare, îndepărtare straturi de limonit unde e cazul, etc. - surpriza "descoperirii acestui mineral se dublează: cel puţin una dintre eşantioane prezintă urme clare de fosile vegetale - frunze şi crenguţe. Nu am auzit sau citit niciodată despre existenţa fosilelor în această locaţie aşa că ar putea fi vorba de un site nou, sau poate doar o apariţie întâmplătoare. Va trebui să contactez un geolog sau un paleontolog ca să lămuresc această chestiune.

Frunze fosile pe rocă stratificată

Am să închei sumara relatare a acestei ture după pietre cu câteva din eşantioanele adunate:

Blendă, galenă, marcasită, sferosiderit, limonit

Detaliu: sferosiderit pe eşantionul de mai sus

Calcita globulară şi siderit, stropit cu marcasită

Cuarţ gri "diamant de Maramureş"

Sfalerit, dolomit, calcit

marcasită, cuarţ

rocă stratificată cu cristale aciculare

 

cristale aciculare - magnificaţie

Rockhounding - La Dealul Minei şi Lacul Albastru, lângă Baia Sprie, Maramureş

Zi superbă de primăvară în Maramureş, în miercurea de după Paşti. Însorit, cald, miros de pădure proaspăt înverzită, toate mă îndeamnă la o plimbare în natură şi explorarea zonei înconjurătoare. Oricât de cunoscător al unor locuri ai fi, inclusiv cele în care îţi petreci viaţa de zi cu zi, mici şi neaşteptate descoperiri şi surprize apar cu fiecare ieşire în natură. Depinde cât de atent eşti să observi natura din jurul tău. După câteva scurte pregătiri mă sui în maşină cu gândul la o tură pe la Lacul Albastru şi Dealul Minei de la Baia Sprie, pregătit sufleteşte să culeg nişte minerale (ciuperci de unde în perioada asta a anului!).

Din Baia Mare până la Baia Sprie sunt vreo 10 km pe DN18 ce duce la Sighetu Marmaţiei. Circulă şi autobuze locale pe rută, pâna în capătul oraşului Baia Sprie, cu o frecvenţă de 30 minute toată ziua.

Parchez maşina în centrul orasului lângă biserica reformată şi pornesc pe străduţele pietruite ce urcă dealul în direcţia nord, adică înspre Lacul Albastru. Sunt câteva trasee marcate din centrul oraşului, cruce roşie, cruce galbenă, punct roşu, toate ducând înspre lac, pe diferite variante prin păienjenişul de poteci ce brăzdează versantul. Durează cam 20-40 minute de urcuş până la lac, în funcţie de pasul fiecăruia.

Declarat Monument al Naturii, Lacul Albastru este un lac de prăbuşire format prin surparea unor vechi galerii miniere în jurul anului 1920. Precipitaţiile şi torentele aluvionare au umplut cavitatea formată, dizolvând şi alterând o serie de minerale atât de pe versanţi cât şi din galerie, în special pirita prezentă consistent aici, dându-i lacului o culoare verde-albastruie, de unde şi numele de Lacul Albastru. Forma lui prezintă un contur aproape circular cu diametru circa 40 m si o adancime de 3-4 m, acoperind o suprafata de 0,5 ha pe versantul de S-V al Dealului Minei.

Lacul Albastru

Dealul Minei, după cum sugerează şi numele, este un conglomerat de filoane de minereuri metalifere complexe ce radiază în toate părţile. Implicit, este brăzdat pe tot locul cu urme ale activităţilor miniere ce se desfăşoară aici de veacuri. Abataje, galerii de mină, surpături, puţuri de prospecţiune sau de aeraj, mai vechi sau mai noi apar pe tot locul. Drept urmare este extrem de recomandat să te uiţi cu precauţie pe unde calci şi ce poteci alegi, dacă nu vrei să cazi câteva zeci de metri în gol sau să te trezeşti că aluneci cu tot cu grohotiş prin vreun abataj. E de la sine înţeles că nici gurile de mină nu pot fi explorate fără echipament adecvat.

Dar să revin la excursia mea; intru deci în pădure lăsând în urmă ultimele case ale oraşului cu ochii în stânga şi dreapta după pietre şi pietricele cu aspect interesant, dar la nici cinci metri de lizieră dau de un roi de fluturi mici cu iridizaţii albăstrui-mov pe aripi şi cu antene de vreo trei ori mai lungi decât corpul, zburătăcind veseli în soarele dulce a dimineţii deasupra unor tufe de afine. O cercetare mai amănunţită pe net îmi spune că e vorba de specia Adela reaumurella. Am stat cam jumătate de oră chinuindu-mă să scot o fotografie decentă cu fluturii în zbor. Dificilă treabă. Zeci de cadre, focusare, refocusare, declanşare în blank, da de iese ceva... 

Adela reamurella pe frunză de stejar

Adela reamurella - roi în zbor

Revin la urcuşul pe potecă şi la uitatul după pietre. Am bătut la picior zona de nenumărate ori, niciodată însă nu am dat atenţie bolovanilor din jur. Peste tot însă combinaţii complexe de minerale, straturi de calcedonii diferit colorate, intercalate cu cristalizaţii de cuarţuri, alte straturi de rocă vulcanică poroasă amestecată cu oxizi roşii sau galbeni proveniţi din alterarea exogenă a unor minereuri. Multe dintre ele prezintă cavităţi tip geodă cu cristale mici de cuarţ, sau roci cu aspect de şvaiţer, bucăţi de calcedonii cu găuri de mărimea boabelor de mazăre, unele cavităţi încă având minerale diverite în ele, altele probabil golite prin dizolvarea conţinutului lor în ape pluviale. Straturile calcedonice şi de alte minerale într-un joc intricat de culori, forme şi direcţii dau un aspect de agat extraordinar de frumos acestor pietre, fapt observabil la rocile proaspăt crăpate, neacoperite relativ uniform de oxizi. Toate astea, la lumina zilei, pe solul pădurii, şi încă nu am ajuns la zona abatajelor şi a gurilor de mină.

Ajuns la lac iau o scurtă pauză şi fac un rapid plan de vizitare a câtorva abataje, surpături şi guri de mină de prin preajmă cu punct de întoarcere tot la lac. Chiar deasupra, pe un abataj cu mult grohotiş dau de bucăţi frumoase de rocă poroasă acoperită şi infiltrată cu, mă întreb eu, malachit? (cel puţin aşa cred eu, după aspect şi printr-o simplă deducţie privind prezenţa sănătoasă a calcopiritei extractibile în zonă; aştept confirmare de la mai cunoscători). Hmm, ar putea fi şi intruziuni amfibolitice, că şi astea sunt verzui şi pe deasupra sunt şi abundente prin zona asta.

Mai sus spre V, lângă o clădire în ruină aparţinând defunctei exploatări miniere, un alt abataj cu o surpătură şi cu o gură de mină.

Veche intrare de mină deasupra lacului

Nu am echipament necesar la mine aşa că studiez doar intrarea şi vreo doi metri înăuntru; şi chiar în porţiunea asta, prin bucăţile de cuarţite desprinse de pe pereţi apar fisuri cu cristale mici de ametist şi cuarţuri ametizate. Urc apoi mai spre vârful dealului, culegând pe drum o bucată de jasp roşu, spre o altă surpătură cu pereţi foarte abrupţi. La baza ei, bolovani mari desprinşi din rocă, unii dintre ei crăpaţi la cădere dezvăluie cavităţi geodice mari acoperite cu cristale, ce-i drept mici, de cuarţ. Am fotografiat din ele, fiind muuult prea masive pentru a fi cărate acasă la colecţie. Cea din fotografie avea undeva peste jumătate de metru înălţime.

Geodă crăpată în cădere, aflata la suprafaţă

M-am mulţumit cu bucăţi mai mici aflate prin preajmă, unele chiar frumoase sau interesante (una prezintă şi câteva cristale de baritină). Mai dau câteva ture pe la alte abataje mai mici culegând diferite specimene mai mult sau mai puţin cunoscute mie şi după o oră şi ceva simt deja greutatea rucsacului din spatele meu, semn că trebuie să îmi închei tura.

Revin la maşină, în centrul oraşului cu o recoltă bunicică de bolovani dar şi cu convingerea că va mai trebui să vin aici în explorare; poate pe partea estică a dealului.

Ajuns acasă urmează curăţirea şi spălarea eşantioanelor, o sortare a lor, urmând ca unele să fie tăiate şi şlefuite (am un pic de manie cu asta, nu păstrez toate bucăţile întregi ci sunt curios ce ascund înăuntru).

Iată câteva poze cu o parte din „recoltă”:

"Recolta"

Rocă "şvaiţer" cu calcedonii şi agat

Cristale de stâncă (cuarţ) pe calcedonie

Mineralizari verzi (Malachit?) şi oxizi de fier pe şi în  roci vulcanice

Jasp roşu cu mici cristale de cuarţ

Rocă mozaic cu calcedonii şi minerale roz-roşietice şi negru-lucioase necunoscute - tăiat şi parţial şlefuit

Cristale mici de ametist şi cuarţ ametizat

Rocă mozaic (stânga) şi rocă "şvaiţer" (dreapta) cu agat şi vene de calcedonii plus alte minerale necunoscute - tăiate şi parţial şlefuite

Flori din adâncuri

Greu se hotărăşte primavara asta să vină cu ceva ghiocei, brânduşe şi mâţişori. Parcă mai greu ca niciodată. Vreau să ies un pic în natură, să-mi dezmorţesc ciolanele... însă tot rece e pe aici prin nord. Singurele flori pe care le pot admira sunt florile de mină din colecţia mea (dealtfel nu foarte vastă, ci mai mult simbolică).

Zona asta din nordul ţării a cam fost binecuvântată cu resurse minerale şi implicit cu concreţiunile şi cristalizaţiile ce apar într-o astfel de aglomerare bogată şi diversă de minerale, cunoscute sub numele de flori de mină.
Există... sau AU EXISTAT, că acun sunt în conservare (uau ce termen ştiinţifico-pompos pentru o industrie care e cam în ruină) o serie de exploatări miniere, unele de secole altele mai noi prin jurul zonei Băii Mari. Dealul Crucii, Săsar, Herja, Baia Sprie, Şuior, Băiţa, Nistru, Ilba, mai încolo un pic Cavnic, Băiuţ, Răzoare, locuri din care se extrăgeau aur, argint, cupru, zinc, plumb, staniu, mangan ... şi odată cu ele o multitudine de cristale şi flori de mină. Nu degeaba Muzeul de mineralogie din Baia Mare are una dintre cele mai valoroase colecţii din lume la această categorie. Abundenţa florilor de mină în Maramureş este notorie, şi mai fiecare locuitor de pe-aici are în casă măcar ca bibelou o floare de mină.
Vă prezint şi eu câteva aflate ca bibelou la mine în apartament:

 

 

 

Baritină şi calcită sub formă de trandafir

Galenă, Sfalerit, Marcasită, Pirită

Calcit negru

Cuarţ roz

baritină neagră, galenă, siderit

Cuarţ lăptos, calcit, siderit

Stibină, calcit