Cheile Madei sau, cum spun localnicii Cheile Măzii. Cu toate că sunt
destul de bine prezentate pe net și având numai cuvinte de laudă la
spectaculozitatea și frumusețea lor, sunt puțin vizitate. Mai ales că sunt la
numai 12 km depărtare de Geoagiu Băi, stațiune renumită și apreciată de mulți
turiști. De aici mi-am început și eu călătoria într-o zi de august, anul 2020.
Am parcurs cu mașina porțiunea din stațiune până în satul Mada, localitate
mică, pitorească și liniștită, pe drum asfaltat, apoi întrebând puținii
localnici pe care i-am întâlnit dar și având reper pereții de calcar al
cheilor în față, pe o uliță ce se termină la o gospodărie așezată chiar la
intrarea în chei.
|
Pe uliță, spre intrarea în chei.
|
Parchez mașina lângă gardul gospodăriei, ce se ivește la dreapta drumului. Nu
pare să să fie nicio mișcare prin curte dar peisajul rustic al gospodăriei, cu
versantul drept în fundal, este mirific. Undeva pe versantul ăla cică se află
o peșteră, Peștera Zidită, căminul unei colonii de lilieci. Cum nu am pe cine
să întreb despre ea sau cum se ajunge acolo (oricum traseul pe care mi l-am
stabilit e altul) îmi văd de drum înainte. Ajung la un gard electrificat, pus
pentru a ține vitele în perimetru; din fericire există o poartă care se poate
deschide în siguranță. Intru, trecând pe lângă staulul vacilor (la stânga) și
un câine de-al locului, relativ mare, mă întâmpină. Pare că e obișnuit cu
turiști fiindcă nu e agresiv, ba chiar jucăuș, însoțindu-mă până la intrarea
în chei.
|
Gospodăria și versantul estic.
|
|
Un câine prietenos
|
Cheile Madei s-au format prin străpungerea calcarelor jurasice a
versantului Pleșa Mare de către Valea Balșei, numită și Valea Mare. Au o lungime de
aproximativ 2,5 km. Cheile sunt declarate rezervație naturală din
1979. Este o rezervație mixtă de tip peisagistic, floristic și
speologic.
Iată-mă deci mergând încrezător pe firul apei în sus, călcând pe
bolovani vreo 30 metri după care pereții se apropie valea ocupând toată
suprafața dintre ei. Citisem prin recenzii că traseul se parcurge prin
apă; decid să iau în serios recomandările și îmi dau jos bocancii, îi
leg de rucsac și continui desculț prin vale. Alegerea s-a dovedit a fi
corectă, porțiunile cu grohotiș, pietre sau firavă cărare pe lângă firul
văii fiind foarte puține până înspre capătul superior al cheilor.
Traseul nu este indicat nicăieri a fi marcat, nici nu prezintă vreo
problemă de orientare, valea ținându-te strict printre pereți. Cu toate
astea din loc în loc, pe versanți, în puncte vizibile apare un marcaj
triunghi albastru, probabil un proiect de marcare abandonat. Apa e
plăcută, de loc rece și cu toate că în anumite zone e adâncă, peste tot
se găsește o porțiune unde nu depășește înălțimea genunchilor așa că
deplasarea e lejeră. Bine, mai puțin pietrele din vale care mai
agresează tălpile. Bănuiesc oricum că în condiții de ploi abundente apa
e mai mare și deplasarea prin chei devine mult mai dificilă.
Eu mă bucur însă de condițiile favorabile, apa clară și limpede prin
care zvâcnesc tot felul de pești mici, versanții stâncoși de care se
agață flori și plante, fluturi care se adună la o băută (apă cu
minerale) pe bancurile de nisip umede sau se odihnesc pe frunze imense
de potbal încercând să prindă o rază de soare prin locurile în care acesta
pătrunde printre stânci până jos.
 |
Usturoi sălbatic (Allium sp.)
|
 |
În Cheile Madei...
|
 |
...traseul e uneori doar prin apă.
|
Mai spre mijlocul cheilor lupta apei cu calcarul capătă dimensiuni titanice. Valea a săpat la baza unui perete înalt până la cer (l-am aproximat la 100-200 m înălțime) o surplombă ce lasă un imens bolovan atârnat. Pe el, ascuns de lumina solară își face somnul diurn un fluture de noapte Catocala sp.
 |
| Surplombă imensă săpată în perete |
 |
Catocala sp.
|
 | | Grote săpate de apă în perete |
La câțiva zeci de metri mai în amonte, într-o zonă ceva mai largă a văii, pe versantul opus bolovanului suspendat pe lângă care am trecut, câteva izvoare au săpat la 3-5 metri înălțime câteva grote de 1-2 metri diametru. Bineînțeles inaccesibile fără echipament adecvat, așa că m-am uitat la ele ca vulpea la struguri și m-am mulțumit cu fotografiatul. Valea se mai îngustează, se mai lărgește, lăsând loc de privit uneori spre vârfurile ce o înconjoară. alteori acoperind vederea cu concrețiuni frumos sculptate și surplombe când pe un versant, când pe altul, când pe amândoi deodată. Parcurg încă vreo 30 de minute valea minunându-mă de cele din jur. Peisajul se mai înmoaie parcă, porțiuni de pădure ajung deja până la vale și deja pot să îmi pun bocancii că parcă am avut parte de destul masaj la tălpi până acum. Mă apropii de capătul superior al cheilor. În curând dau de un drum de care ce duce în satul Balșa, aflat în amonte de chei la vreo 2 km. Urmează drumul de întoarcere, pe aceeași cale, iar prin vale, iar cu bocancii legați la rucsac, însă fără grabă să mă pot bucura de peisaje văzute acum din sens opus. Mă opresc pentru răgazuri de odihnă pe limbile de nisip ce apar în locuri la marginea apei, urmărind jocul fluturilor ce se adună la soarele de amiază. Ajung la capătul de unde am pornit pe la ora 1 după amiază cu tolba plină de fotografii și impresii plăcute. Tocmai la timp să ajung pentru masa de prânz cu familia la autoservirea de la strandul din Geoagiu Băi.
|
 |
| Peisaj din chei |
 |
Erebia ligea
|
 |
Prin chei
|
 |
| Fluturi Pieris rapae sorbind minerale |
Nu am plecat totuși cu mâna goală de la chei. Am strâns așa, în treacăt, câteva pietre mai colorate care mi s-au părut interesante. Printre ele am avut și o surpriză plăcută care mi s-a arătat abia acasă, peste vreo două săptămâni când am tăiat și șlefuit una din ele: o frumosă vinișoară de agat, jasp și carneol încrustată în calcar, adusă probabil de ape din partea superioară a văii, care traversează o arie geologică vulcanică:
 |
Agat cu jasp roșu și carneol în matrice de calcar
|
