Grădina Zmeilor - escapadă înainte de lockdown 2020

    18 martie 2020, două zile de la intrarea României în stare de urgență, prima fază. Se poate călători încă dar nu după ora 22 dar se prefațează o a doua fază cu toată lumea practic închisă în locuințe (un fel de pușcărie la domiciliu), ceea e se și întâmplă peste alte patru zile iar ce urmează știm cu toții: mai bine de două luni super dificile. Știrile media, fie ea radio, TV sau internet sunt sufocate de fenomenul COVID 19, misterios, mortal, provocator de isterie și idei conspiraționiste oculte sau dimpotrivă neîncredere și bagatelizare. Oricum, treaba pare a fi nasoală și trebuie luată în serios. Școlile și grădinițele sunt încă deschise, se merge încă la servici, dar asta va mai ține trei sau patru zile. Primăverii nu-i pasă însă de nicio pandemie și oferă o zi caldă și senină, fremătând de incipienta explozie a trezirii naturii la un nou ciclu de viață. Cam astea au fost condițiile în care m-am hotărât brusc să fac o ieșire scurtă în natură atât cât se mai poate.

    Planul sună cam așa: las copilul la grădiniță, pe Olga la servici iar de acolo, de la ora 8 dimineața direct la Gâlgău Almașului pe ruta Ulmeni - Jibou. Trafic puțin, lumea nu prea se zărește pe străzi așa că într-o oră și 15 minute ajung la locație. Satul pare și el pustiu. O iau la dreapta pe strada asfaltată ce duce înspre rezervație ghidat de indicatorul plasat la șoseaua principală. Ajung după 700 metri la parcarea rezervației, mare și goală. În jur e un teren de fotbal, o scenă pentru activități cultural-artistice, pavilioane și locuri de picnic, o terasă (pustie și ea), coșuri de gunoi, toate construite relativ recent dar din lipsă de îngrijire și cu ajutorul nepăsării și prostiei omenești (coșurile de gunoi și o parte din elementele din lemn ale  pavilioanelor sunt vandalizate) locul dă semne de părăginire. Pe clădirea terasei, un panou turistic spălăcit indică traseele marcate către și prin rezervația Grădina Zmeilor. Greu de ghicit care unde duce, culorile de pe el fiind aproape șterse.

    Cu puțină bunăvoință și oarece observație în teren se poate descoperi că traseul punct roșu face un circuit printre megaliții de gresie iar traseul cruce roșie trece prin ea, conducând spre Piatra Pintii, situată la NV de rezervație.

    Grădina Zmeilor este o rezervație naturală geologică, peisagistică, floristică și faunistică ce se întinde pe 3 hectare, formată prin eroziunea eoliană, pluvială și gravitațională a formațiunilor geologice de gresii cu microconglometare, dând naștere unor megaliți cu forme de turnuri, ace, abrupturi și faleze stâncoase la baza Dealului Dumbrava.

    Deși vizibile de la șosea, gresiile megalitice ale Grădinii Zmeilor nu te lasă să le ghicești amploarea și monumentalitatea decât dacă te plimbi printre ei. Aleg să fac circuitul; marcajul este util deși cam neconform. Se urcă ușor spre stânga pe poteca bătătorită și dotată cu trepte de piatră. La puțin timp apar la dreapta Cătanele, o serie de turnuri alipite formând o faleză, având însă vizibilitatea redusă de vegetația ce se interpune între potecă și formațiune. Noroc că pădurea nu a înfrunzit încă, lăsând printre crenguțe locuri de admirat stâncile. Continuând pe potecă apar pe rând tot mai multe astfel de concrețiuni. Marcajul se desparte  în două direcții, poteca din dreapta urcând la un promontoriu loc de belvedere ca apoi să parcurgă Grădina prin partea superioară, urmând să coboare apoi pe sub stânci și să se întoarcă prin poteca din stânga către acest loc de intersecție. 

Căpitanii

Promontoriu cu loc de belvedere

    Aleg varianta pe deasupra și urc la promontoriu. Într-adevăr panorama este spectaculoasă. În prim-plan megaliții în toată splendoarea lor, apoi Gâlgău Almașului răsfirat pe malurile Văii Almașului iar în fundal Măgura Teiului, presărată și ea cu tot felul de stâncării erodate în moduri foarte creativ de către mama natură.

Megaliții din Grădina Zmeilor

    După un scurt popas cu admirat peisajul și ședință foto, continui urcușul ce duce deasupra falezei stâncilor, având aproape permanent în stânga minunata panoramă. Soarele călduț al amiezii îndeamnă la activitate câțiva fluturi timpurii care ba zburătăcesc ici-colo printre pietre, ba stau la o baie de lumină pe acestea.

Nymphalis xanthomelas

Vanessa atalanta

     

    Poteca își continuă drumul pe platou, pe direcția V, pe liziera pădurii de goruni ducând descendent printr-un mic canion pe lângă o văioagă cu o săritoare, acum seacă dată fiind lipsa precipitațiilor, oferind vederii faleza bej gălbui pe deasupra căreia tocmai am trecut.

Faleza de gresie

Strat de cărbune în galerie

Peștera

Cărbune brun

    La bază poteca intră într-o poieniță mlăștinoasă, cotind înspre est. Imediat după aceea se ajunge la Zmeul și Zmeoaica, doi megaliți impunători aflați pe partea dreaptă a potecii. Localnicii spun că aici se opreau zmeii să se odihnească în drum după sare la Dej. La câțiva metri spre stânga, la baza peretelui se află galeria minei de cărbuni căruia localnicii îi spun Peștera, accesibilă și vizitabilă (cu ajutorul unei lanterne) . Interiorul galeriei dezvăluie la cam un metru înălțime un frumos și vizibil filon de cărbune brun.

    Poteca își croiește drum pe lângă bolovani și pâlcuri dese de vegetație, șerpuind către principala aglomerare de megaliți ai rezervației.

    Giganticele siluete ale megaliților apar cu adevărat impunătoare când treci printre ele, poteca strecurându-se abil prin strâmtul spațiu rămas între ele. Tăblițe indicatoare le relevă numele, toponimii puse de localnici după aspectul sau legenda ce stă în spatele acestor uriași. Apar astfel Horea,  Cloșca și Crișan, Acul Cleopatrei, Apoi Fata Cătanei, cu o altă legendă locală; Cătană era denumirea peiorativă a localnicilor pentru femeile rele și autoritare. Una din aceste femei ar fi avut o fată ce s-a îndrăgostit de un soldat. Cum mama fetei nu era de acord cu dragostea lor iar fata nu vroia să renunțe la iubitul ei, mama a blestemat-o transformând-o în stană de piatră. Urmează Călugării și Căpitanul și Soldații. 

    Trecând uimit printre toate aceste minunății ajung înapoi la locul de intersecție al marcajului punct roșu, coborând la baza rezervației, la mașină.

    Pe neobservate au trecut două ore și ceva. Mai iau o pauză de odihnă și trag un cadru și cu vatra satului Gâlgău Almașului, apoi pornesc spre Baia Mare, de data asta pe la Mesteacăn, cu intenția de a opri pe la câteva din bisericile de lemn de pe valea Someșului: prima oprire la Letca, la Biserica de lemn ”Sf. Maria”, datată  cu anul 1665, apoi cea din Răstoci, Biserica de lemn ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, ctitorită în 1828.

Gâlgăul Almașului cu Măgura Teiului în fundal

Biserica de lemn din Letca

Biserica de lemn din Răstoci

    Ajung în Baia Mare tocmai la timp să-mi scot copilul de la grădiniță și pe Olga de la lucru. Două luni de aici înainte nu ne vom putea bucura de aerul călduț și frumusețea naturii a acestei primăveri cu amprente de pandemie.